• 145

    ADN-ul legăturilor puternice

    Community
  • When
    27 Mai 11:00 - 15:00
  • ADN-ul legăturilor puternice
    -------------------
    Despre atelier
    Să găsești o persoană cu care să rezonezi profund pare a fi în mare parte la voia întâmplării, a unui lanț de cauze și efecte care aduc sau nu oamenii în același context.

    Dar păstrarea conexiunii cu acea persoană, peste ani, peste transformări, peste îndatoriri și greutăți, depinde în mai mare măsură de noi și de investiția pe care o facem. Cu fiecare clipă conștientă petrecută împreună, cu fiecare gest de afecțiune, cu fiecare întrebare și răspuns venite din inimă adăugăm câte o moleculă la ADN-ul relației.

    Paula Nuțaș și Dumitrița Simion vă invită să petreceți câteva ore de calitate din ziua de sâmbătă cu o persoană importantă și dragă vouă, în cadrul unui atelier inedit. Puteți veni cu un prieten, o prietenă, iubitul sau iubita, sora sau fratele vostru, sau orice persoană care contează pentru voi, cu care vă simțiți bine și cu care vreți să construiți sau să aprofundați o relație.

    În cadrul atelierului veți explora câteva dintre elementele care consolidează pe termen lung o legătură semnificativă între doi oameni:
    • Curiozitatea față de celălalt
    • Construirea și menținerea încrederii
    • Practicarea recunoștinței
    • Comunicarea nevoilor
    • Atitudinea empatică
    • Limbajele prin care se comunică afecțiunea

    La acest atelier, ne lăsăm încălțările la ușă și luăm cu noi voia bună. Vom ședea pe perne, într-o atmosferă confortabilă și jucăușă, așa că recomandăm îmbrăcămintea lejeră.
    -------------------
    Când?
    27 mai, orele 11:00 - 16:30
    -------------------
    Unde?
    Sediul Minte Forte, Str. Dorobanților, Nr. 74, Sc. 4, Ap. 71
    -------------------
    Înscrieri
    Pentru înscrieri, vă rugăm să completați următorul formular:
    https://goo.gl/forms/9H1svZ6XHMMilp3k1 până în 26 mai.
    -------------------
    Preț
    Participarea presupune o donație de 40lei/persoană.