• 140

    Vitamina N - în căutarea unei vieți conectate la natură

    Public reading
  • When
    25 Mai 18:30 - 22:30
  • Librăria Bookstory, Editura NICULESCU și Green School Romania vă invită joi, 25 mai, ora 18:30, la evenimentul de lansare a cărții Vitamina N (de la Natură), de Richard Louv.
    Invitați:
    Sonia Donca-Bercuci, coordonator educațional Green School
    Radu Simion, educator Green School.

    Richard Louv, autorul unor bestselleruri New York Times, care a lansat mişcarea internaţională Copiii şi natura, ne propune, în această carte, o reţetă completă de conectare, cu putere şi bucurie, la lumea naturală:
    500 de activităţi pentru copii şi adulţi
    Numeroase eseuri pline de inspiraţie, o provocare pentru sistemul de gândire actual
    Sfaturi practice, simple şi utile,

    Autorul a fost printre primii care a atras atenţia asupra fenomenului de îndepărtare a copiilor de lumea naturii, creând termenul-metaforă „deficit de natură”. Tot el a subliniat beneficiile pe care le aduce conectarea puternică la natură: de la creşterea agerimii mentale şi a creativităţii, până la reducerea obezităţii şi a depresiei; de la promovarea sănătăţii şi a stării de bine, până la simpla bucurie de a petrece timp în natură.

    Vitamina N (de la Natură) este un ghid practic, complet, ce ar trebui să aibă un loc special în biblioteca fiecăruia dintre noi, o carte deosebit de utilă familiei şi comunităţii. Citind-o, veţi descoperi idei nu numai pentru părinţii dornici de a împărtăşi cu copiii lor entuziasmul pentru natură, ci şi pentru şcolile care îşi propun să încorporeze activităţile în natură în curriculum sau pentru angajaţii din sistemul de sănătate.

    Această carte este o doză de inspiraţie pură, reamintindu-ne să ne formăm un obicei din a ne uita la cerul plin de stele sau din a face o plimbare prin pădure, experienţe extraordinare şi esenţiale la orice vârstă.

    Sonia Donca-Bercuci este coordonatorul educațional al Green School si se ocupa de arhitectura educațională, de formarea educatorilor și de managementul proiectelor de cercetare educațională. Își trăiește viața condusă de pasiunile pentru educație, cercetare, natură, muzică și antropologie. În 2013 a obținut titlul de doctor în științele educației cu o teză în domeniul educației pentru dezvoltare durabilă, iar în 2008 a absolvit facultatea cu o lucrare de licență în ecoeducație. Între cele 2 diplome a făcut un stagiu de cercetare în Viena și două mastere, unul pe comunicare și unul în economie socială.

    Radu Simion este educator în Green School, doctorand în Filosofie și colaborează cu Centrul de Filosofie Aplicată și cu Centrul de Cercetare în Etică Aplicată. Este pasionat de natură și interesat în a aduce etica în sfera mediului înconjurător și sustenabilitatea în educație și în business. Radu este în forma lui autentică și plină de fericire în natură, înconjurat de copii cu care și de la care învață constant.