• Mintea - Seri psihologice #1

    Public reading
  • 16 Aprilie 18:00 - 19:30
  • Reluăm seria de evenimente pe teme de psihologie cu un modul dedicat CUNOAȘTERII DE SINE.

    Vă invităm luni, 16 aprilie, ora 18, la o primă întâlnire a acestui modul, dedicată unei intelegeri cât mai cuprinzătoare a minții umane.

    LOCAȚIE: Bookstory
    B-dul Eroilor nr. 6-8

    Vă așteptăm în număr cât mai mare la o discuție interesantă despre felul în care gândim, simțim și trăim, având la bază volumul "Mintea", scris de Daniel J. Siegel și apărut la Pagina de Psihologie

    Invitate:
    Raluca Anton, doctor în psihologie, psihoterapeut & supervizor în psihoterapie
    Dr. Adela Moldovan, psiholog clinician & psihoterapeut

    Ce este mintea? Din ce e facut, in realitate, sinele? Prin ce diferă mintea de creier? Desi continutul mintii – emotiile, gandurile si amintirile – au fost frecvent explicate, esenta mintii a fost arareori definita (daca s-a incercat vreodata cu adevarat).
    Cartea îl conduce pe cititor într-o călătorie profund personală și științifică spre adâncurile conștiinței, pe tărâmul experienței subiective și în cotloanele procesării informației – descoperind însușirea de auto-organizare a minții, care emerge atât din organismul uman, cât și din relațiile pe care le avem unul cu altul și cu lumea înconjurătoare.

    Deși face accesibile și captivante variate științe (de la neurobiologie la fizica cuantică, antropologie și psihologie), această lucrare oferă o perspectivă inedită, ce răspunde unora dintre cele mai persistente întrebări de natură personală și globală – despre identitate, conexiune interumană și cultivarea stării de bine în viețile noastre.

    „Daniel Siegel este autorul pe care, dacă nu l-ai citit până acum, ai ratat nenumărate șanse de a trăi o viață conștientă și împlinită. Mintea este cel mai important text dintre toate scrierile sale, fiindcă tratează complexitatea umanității dintr-o perspectivă unică, științifică și spirituală în același timp. Este o carte epică!“ – Gáspár György – psiholog clinician, psihoterapeut relațional și autor al cărților Copilul invizibil și Revoluția iubirii.

    Intrarea este liberă. Pentru a ne anunța prezența, vă rugăm să ne scrieți pe adresa contact@bookstory.ro

    PARTENERI AI EVENIMENTULUI
    Holo
    Pagina de Psihologie