• 500

    Insomnia Café
    6 recenzii

  • Cafenea artistică. Galerie de artă contemporană.

    Ce e Insomnia?
    Insomnia e o boală. Nu incurabilă, mai degrabă recurentă. :)

    A, şi mai e ceva: The Oldest Pub in Town.

    Nu că ar fi literalmente cea mai veche, dar celelalte ori au cam trecut în nefiinţă, ori s-au transformat în altceva, ceea ce e cam acelaşi lucru.

    Insomnia stă în picioare de 15 ani. A pornit ca o galerie foto, apoi a ajuns să fie şi crâşmă. A început pe Iuliu Maniu, a ajuns pe Universităţii, deci a întinerit între timp.

    Ce mai e Insomnia? Una dintre academiile de arte şi ştiinţe din Clujul paralel (vezi, lumi paralele).
    Unul dintre forumurile mai tuturor Ismurilor, de la anarhism la instituţionalism.
    Unul dintre lăcaşurile locuibile poetic, în parafrază ultra-libertină după unul zis Heidegger.

    Şi... multe altele. Bune, rele. Sau nimic altceva. Căci, după cum bine ştim, toată lumea are dreptate.

    A, şi pentru cei care mai au răbdare să citească, urmează un text mai lung şi mai poetic despre ceea ce este Insomnia.

  • Recenzii

    4.5
    (6 recenzii)

    Lasă-ne o recenzie


    754
    Camii Camelia
    16 Iulie 2016
    5


    727
    Ana Otel
    15 Mai 2016
    5


    560
    Attila Sebestyén
    10 Martie 2015
    5


    191
    Robert Ledenyi
    24 Februarie 2015
    2


    799
    Eros Pista
    18 Octombrie 2014
    5
    insomniacs will understand


  • 500 Creează un Cont Business
    pentru Insomnia Café
    Arrow-right