• 428

    Monumentul Memorandiştilor
    1 recenzie

  • Monumentul Memorandiştilor se află la intersecţia Pieţei Unirii cu Bulevardul Eroilor, fiind ridicat în anul 1994, cu ocazia comemorării centenarului procesului intentat memorandiştilor.

    Memorandiştii sunt cei 21 de intelectuali români din Transilvania, care au semnat Memorandumul din 1892, o petiţie adresată împăratului Franz Joseph, prin care se solicita acordarea de drepturi politice şi religioase românilor transilvăneni şi egalitate în drepturi cu maghiarii şi germanii.

    După primirea petiţiei, Franz Joseph a trimis-o la Budapesta, iar autorii acesteia au fost judecaţi, fiind învinuiţi de trădare de ţară.

    Procesul a avut loc la Cluj între 25 aprilie şi 7 mai 1894 în clădirea Palatului Reduta, actualul sediu al Muzeului Etnografic al Transilvaniei. Memorandiştii au fost condamnaţi la ani grei de temniţă.

    Monumentul Memorandiştilor a fost inaugurat la 9 iunie 1994, fiind realizat de sculptorul Eugen Paul şi având o înălţime de 18,8 metri.

    Pe partea dinspre Piaţa Unirii sunt inscripţionate numele persoanelor cărora le este dedicat monumentul, iar pe partea dinspre pietonala Eroilor este inscripţionat un citat al lui Ion Raţiu, unul dintre memorandişti:

    "Existenţa unui popor nu se discută, ci se afirmă"

  • Recenzii

    5.0
    (1 recenzii)

    Lasă-ne o recenzie


    601
    Kairos Invitatii
    20 Noiembrie 2016
    5

    Lasa calculatorul sa lucreze pasiv pentru bani, alege pachetul pe care-l vrei si castigul tau poate sa fie (597$-4$/zi)(1577$-10.8$/zi)(2777-19$/zi) pt inchirierea pc. sau laptop personal prin internet. Inscrie-te: https://cabinet.kairosplanet.com/register/#b8ecac. Detalii:0741125771